Termosistemul fațadei: adeziv, dibluri și plasă armată

Termosistemul (în limbajul de specialitate, sistem compozit de izolare termică exterioară, cunoscut și prin abrevierea ETICS) este soluția cea mai folosită pentru izolarea fațadei unei case noi din zidărie. Pe zid se lipesc plăci izolante, se fixează mecanic, se acoperă cu un strat de mortar armat cu plasă și se finisează cu tencuială decorativă subțire.

Pare o lucrare simplă, dar tocmai în detalii se câștigă sau se pierde durabilitatea fațadei. Fisurile care apar peste doi ani, plăcile care sună a gol și colțurile care se strică de obicei au cauze clare, iar cele mai multe pot fi prevenite dacă știi ce urmărești pe șantier.

Din ce straturi este format un termosistem

Un termosistem este format din straturi care lucrează împreună, iar fiecare are un rol precis. De la zid spre exterior găsești:

Cheia este că toate straturile aparțin aceluiași sistem certificat. Un adeziv de la un producător, o plasă ieftină din altă parte și o tencuială de la al treilea pot arăta bine, dar nu au fost testate împreună și pot reacționa diferit la dilatare și la apă.

Pregătirea suportului: etapa care decide tot

Un termosistem este la fel de bun ca zidul pe care stă. Înainte de lipire, suportul trebuie să fie uscat, curat, plan și rezistent. Se îndepărtează praful, resturile de mortar și eflorescențele. Denivelările mai mari de câțiva milimetri pe lungimea unei dreptare de doi metri se corectează înainte, altfel plăcile nu ating zidul uniform.

Un zid proaspăt, încă umed, nu este un suport bun. Umezeala din zidărie, mai ales la BCA, trebuie să scadă, iar tencuielile de pe suport trebuie să fi făcut priza. Alegerea între zidării este discutată în Cărămidă sau BCA pentru pereții casei: comparație.

Sfat: cere constructorului să verifice cu o dreptare de 2 m planeitatea zidului și să marcheze zonele de corectat. Zece minute de verificare economisesc zile întregi de reparații pe fațadă.

Lipirea plăcilor: contur și puncte, nu doar „turte”

Plăcile se lipesc de jos în sus, începând de la profila de soclu, cu rosturile decalate ca la zidărie. Adezivul se aplică pe contur și în puncte (metoda „cadru și puncte”) sau pe toată suprafața, dacă suportul este foarte plan. Obiectivul este ca placa să ia contact cu zidul pe cel puțin 40% din suprafață, valoare uzuală indicată de producătorii de sisteme, iar aerul să nu poată circula în spatele ei.

Cele mai multe reclamații apar din lipirea doar cu câteva „turte” de adeziv în mijlocul plăcii. Așa, vântul poate trage aerul în spatele izolației, iar plăcile se dezlipesc sau se bat cu zgomot de tobă. Rosturile dintre plăci se umplu cu spumă sau cu fâșii de izolație, nu cu mortar, ca să nu creeze punți termice.

Colțuri și ferestre

La colțurile ferestrelor, plăcile se taie în formă de „L”, nu se îmbină exact în colț, pentru că fisurile se propagă din colțul gol. Fiecare deschidere primește plasă de armare suplimentară pe diagonală. Această grijă mică previne fisurile care apar la ferestre după primele geruri.

Diblurile: când și câte

Adezivul ține plăcile, dar diblurile asigură siguranța pe termen lung, mai ales sub acțiunea vântului și a greutății tencuielii. Se folosesc dibluri cu cui special, cu rondelă mare, iar lungimea se alege după grosimea plăcilor și tipul zidăriei, ca să pătrundă suficient în zid.

Numărul și poziția lor depind de înălțimea clădirii, de zona de vânt și de materialul suportului, iar producătorul sistemului sau proiectantul le specifică. Diblurile se pun după ce adezivul a făcut priza, de regulă după o zi sau două, și se înfundă ușor, la nivelul plăcii. Dacă le pui înainte, riști să muți plăcile încă moi.

Stratul de bază armat și plasa din fibră de sticlă

Stratul de bază este mortarul care protejează izolația de șocuri, de apă și de variații de temperatură. În el se îngroapă plasa din fibră de sticlă, de obicei în treimea exterioară a stratului, cu suprapuneri de 10 cm între fâșii. Plasa trebuie să fie tratată alcalino-rezistent, altfel mortarul de ciment o degradează în timp.

Grosimea totală a stratului de bază este de câțiva milimetri, iar suprafața se netezește fără exces de apă. Un strat prea subțire fisurează, iar unul prea gros crapă la uscare. Colțurile exterioare ale casei și ale glafurilor se protejează cu colțare metalice sau din PVC, cu plasă, îngropate în mortar.

Detaliile finale, cum ar fi grundul și tencuiala decorativă, precum și timpii de uscare între straturi, sunt prezentate în Tencuiala exterioară și finisajele fațadei: straturi, uscare și timp de execuție.

Cum alegi plăcile și cum coordonezi lucrarea

Alegerea între polistiren și vată minerală depinde de buget, de cerințele de siguranță la incendiu și de tipul zidăriei; comparația este în Polistiren sau vată minerală pentru fațada casei noi. Grosimea rezultă din calculul termic, nu din obiceiul meșterului: vezi Grosimea izolației termice: cum se stabilește corect.

Ca să nu apară punți, nu uita de ferestre: poziția lor în raport cu izolația influențează condensul și aspectul glafurilor, subiect tratat în Montajul ferestrelor în planul izolației: de ce contează. Pentru lucrul pe schelă la înălțime, cere ca echipa să aibă schelă montată conform normelor și echipament de protecție.

Controlul lucrării înainte de finisaj

Înainte de grund și de tencuială decorativă, verifică:

• planeitatea fațadei, cu lanterna ținută în lateral, care arată denivelările;
• plasa, să nu se vadă prin mortar;
• colțarele, drepte și complet îngropate;
• legătura cu soclul și cu glafurile, fără rosturi deschise;
• lipsa găurilor și a tăieturilor nesigilate.

Păstrează fișele tehnice ale produselor în dosarul casei. Imaginea generală a anvelopei termice o găsești în Izolația termică a casei noi: ghid complet pe elemente.