Planșeul casei: beton monolit, prefabricat sau lemn

Planșeul este elementul orizontal care desparte nivelurile casei: preia greutatea oamenilor, a mobilei și a pardoselilor, o transmite pereților sau grinzilor și, la cutremur, leagă pereții între ei astfel încât casa să lucreze unitar. La casele din România se folosesc în principal trei familii de soluții: planșeul monolit din beton armat, turnat pe cofraj, planșeele cu elemente prefabricate, completate cu beton turnat pe loc, și planșeul din lemn.

Fiecare variantă are consecințe asupra execuției, a izolării fonice, a deschiderilor posibile și a felului în care se integrează instalațiile. Tipul de planșeu se alege la proiect de inginerul structurist, în acord cu sistemul structural al casei, dar e util să înțelegi diferențele, mai ales dacă ai de ales între variante propuse de proiectant sau de constructor.

Ce face planșeul și de ce contează alegerea

Planșeul are două roluri structurale, la fel de importante: rolul vertical, de a duce încărcările de pe el la pereți și grinzi, și rolul orizontal, de șaibă rigidă, prin care leagă pereții și distribuie forțele din cutremur. Al doilea rol este cel care deosebește un planșeu bun de unul care doar „ține greutatea”.

Pe lângă rolurile structurale, planșeul influențează:

• izolarea fonică între niveluri, atât la zgomotul de pași, cât și la voci;
• grosimea totală a pachetului, deci înălțimea liberă a camerelor;
• traseele de instalații, care trec prin șapă, prin planșeu sau pe sub el;
• izolarea termică, mai ales la planșeul de peste ultimul nivel, spre pod;
• ritmul șantierului, prin timpul de cofrare, de întărire și de decofrare.

Planșeul se reazemă pe pereții portanți și pe centuri, despre care afli mai multe în Centurile și stâlpișorii din zidărie: rolul antiseismic, iar locul lui în ansamblul structurii este descris în Structura unei case: fundație, pereți și planșee explicate.

Planșeul monolit din beton armat

Planșeul monolit este o placă din beton armat turnată pe șantier, pe un cofraj orizontal sprijinit pe popi, odată cu centurile sau imediat după ele. Este soluția cea mai folosită la casele cu zidărie confinată, datorită rigidității și a legăturii firești cu centurile.

Cum se execută

1. Se montează cofrajul orizontal, pe grinzi și popi, la cota din proiect, bine sprijinit și nivelat.
2. Se montează armătura de la partea de jos, pe distanțieri, apoi armătura de la partea de sus pe reazeme, susținută de capre.
3. Se fixează golurile și tuburile pentru instalații, la pozițiile din proiect.
4. Armătura se recepționează și se consemnează ca lucrare ascunsă.
5. Se toarnă betonul continuu, se vibrează și se nivelează.
6. Placa se ține umedă și protejată în primele zile.
7. Cofrajul și popii se scot doar după termenul stabilit de proiectant și de diriginte.

Placa monolită permite forme neregulate în plan, console mici, goluri pentru scară și treceri, cu condiția ca toate să fie prevăzute în proiect. Dezavantajul principal este volumul mare de cofraj și popi și timpul de așteptare până la decofrare.

Sfat: Lasă popii sub placă atât cât cere proiectantul și nu depozita paleți de cărămizi sau saci de adeziv pe un planșeu proaspăt decofrat. Încărcările concentrate pe un beton încă tânăr produc săgeți și fisuri care nu mai dispar.

Planșeele cu elemente prefabricate

Planșeele semiprefabricate combină elemente fabricate în fabrică cu un strat de beton turnat pe loc, numit suprabetonare, care leagă totul și formează placa finală. Ele reduc cofrajul și grăbesc lucrul, dar cer o proiectare atentă a legăturii cu centurile.

Variante uzuale la case:

• predalele: plăci subțiri din beton armat, care servesc drept cofraj pierdut și conțin o parte din armătura de jos; peste ele se montează restul armăturii și se toarnă suprabetonarea;
• planșeele cu grinzișoare și corpuri de umplutură: grinzișoare prefabricate, așezate la distanțe egale, între care se pun blocuri ceramice sau din alte materiale, apoi suprabetonarea armată;
• fâșiile cu goluri: elemente lungi, cu goluri longitudinale, montate cu macaraua, folosite mai rar la casele obișnuite.

Ce trebuie urmărit:

• elementele se montează pe reazeme cu lungimea prevăzută și, la nevoie, cu sprijiniri provizorii;
• suprabetonarea are grosimea și armarea din proiect și se leagă de centuri;
• golurile se prevăd în plan înainte de comandarea elementelor, fiindcă nu se taie după montaj;
• prefabricatele se folosesc conform documentației producătorului și calculului inginerului, care verifică și rolul de șaibă rigidă.

Important: Elementele prefabricate se aleg și se dimensionează de inginerul structurist pentru încărcările și deschiderile casei tale. Schimbarea pe șantier a unui planșeu monolit cu unul prefabricat, sau invers, se face doar cu proiect refăcut și verificat.

Planșeul din lemn

Planșeul din lemn este format din grinzi de lemn așezate la distanțe regulate, peste care se montează o podină din scânduri sau plăci, completată cu straturi pentru izolare fonică și pardoseală. Este mult mai ușor decât un planșeu din beton și se folosește la case pe structură de lemn, la mansarde sau la planșeul de peste ultimul nivel, spre pod.

Avantaje:

• greutate redusă, deci încărcări mai mici pe pereți și fundații;
• execuție uscată, fără timp de întărire;
• prelucrare ușoară pentru treceri de instalații, în limitele permise.

Limite și puncte sensibile:

• izolarea fonică la zgomotul de pași este mai slabă și cere straturi suplimentare, plutitoare, cu materiale elastice;
• vibrațiile se simt mai ușor, de aceea grinzile se dimensionează și la deformații, nu doar la rezistență;
• rolul de șaibă rigidă este mai slab decât la beton și cere podină bine prinsă, contravântuiri și legături metalice cu centura;
• protecția la umiditate, foc și insecte trebuie asigurată prin tratamente și detalii corecte.

Un planșeu din lemn peste o zidărie confinată se ancorează de centură cu piese metalice, conform proiectului. Pentru o casă integral pe structură de lemn, vezi Casa pe structură de lemn: avantaje, limite și execuție.

Comparația dintre tipurile de planșeu

Fiecare soluție are un domeniu în care se potrivește cel mai bine. Tabelul de mai jos rezumă diferențele principale, orientativ.

Izolarea fonică și termică a planșeului

Un planșeu care rezistă bine nu izolează automat bine fonic: zgomotul de pași se transmite prin masa planșeului, iar soluția clasică este șapa flotantă, adică o șapă turnată peste un strat elastic, separată de pereți printr-o bandă perimetrală. Fără această separare, șapa transmite vibrațiile direct în structură.

Straturi tipice peste un planșeu din beton, de jos în sus:

1. placa structurală;
2. un strat de egalizare, unde e nevoie de trasee de instalații;
3. stratul elastic pentru zgomotul de impact;
4. șapa, separată de pereți prin bandă perimetrală;
5. pardoseala finită.

Pentru planșeul de peste ultimul nivel, spre un pod neîncălzit, contează izolarea termică, cu bariera de vapori pe partea caldă; detalii în Bariera de vapori: unde se montează și de ce contează. Dacă la parter alegi încălzire prin pardoseală, stratul de izolare de sub țevi intră în același pachet, iar planificarea lui este discutată în Încălzirea în pardoseală la casa nouă: ce trebuie știut.

Golurile din planșeu: scara, coșul și instalațiile

Golurile din planșeu se stabilesc în proiect, cu armări speciale pe contur, iar tăierea lor ulterioară este una dintre cele mai riscante intervenții asupra structurii. Cele mai importante sunt:

• golul scării, cel mai mare, care întrerupe placa și cere grinzi sau armări de bordare;
• trecerea coșului de fum, cu distanțele de siguranță față de materialele combustibile;
• trecerile pentru canalizare și ventilație, cu tuburi puse înainte de turnare;
• golurile pentru scări pliante spre pod, la planșeul de sub acoperiș.

Atenție: Nu tăia și nu găuri un planșeu din beton armat cu carotiera pentru o conductă nouă fără acordul inginerului. Poți secționa o armătură principală sau poți slăbi zona de lângă un reazem. Planifică toate trecerile împreună cu proiectantul de instalații, ca în Instalațiile unei case noi: ordinea și planificarea lor.

Execuție: popi, decofrare și primele încărcări

Planșeele din beton au nevoie de timp pentru a căpăta rezistența necesară înainte să-și susțină singure greutatea și încărcările de șantier. Termenele de decofrare depind de temperatură, de tipul de ciment și de deschidere, iar proiectantul și dirigintele le stabilesc concret.

Câteva bune practici:

• popii se scot treptat și în ordinea indicată, nu toți odată;
• pe deschideri mari, se lasă popi de siguranță o perioadă mai lungă;
• materialele pentru etaj se depozitează distribuit, lângă reazeme, nu în mijlocul deschiderii;
• fisurile apărute se semnalează dirigintelui, care decide dacă e nevoie de evaluarea proiectantului.

Tehnica de turnare și de tratare a betonului este explicată în Turnarea betonului în fundație: clasă, vibrare, întărire; principiile se aplică la fel și la planșee.

Recapitulare: planșeul potrivit pentru casa ta

Planșeul monolit din beton armat rămâne soluția de bază pentru casele din zidărie, datorită rigidității și a legăturii firești cu centurile. Planșeele semiprefabricate reduc cofrajul și grăbesc execuția, cu condiția unei suprabetonări corecte, iar planșeul din lemn aduce ușurință și execuție uscată, cu atenție la fonic, vibrații și rigiditate.

De reținut:

• planșeul duce încărcările și leagă pereții ca o șaibă rigidă;
• tipul, grosimea și armarea le stabilește inginerul structurist;
• golurile se prevăd în proiect, nu se taie după turnare;
• izolarea fonică la pași se obține cu șapă flotantă și strat elastic;
• decofrarea și încărcarea respectă termenele stabilite de proiectant.